Magistratii si statul roman raspund pentru erorile judiciare

Tweet this


Asa cum stiti , în curând vor intra în vigoare modificările legii privind statutul judecătorilor şi procurorilor ca urmare a faptului că, recent, Curtea Constituţională a respins ultima obiecţie de neconstituţionalitate ce putea fi formulată de preşedintele României cu privire la această lege, iar, vineri, 12 octombrie, Klaus Iohannis a fost nevoit să promulge noul statut al magistraţilor.

Astfel, în cazul în care instanţa de judecată, în urma procedurii descrise săptămâna trecută, apreciază că există o eroare judiciară şi acordă despăgubiri persoanei vătămate prin această eroare, se va declanşa o procedură prin care să se constate dacă eroarea poate sau nu să fie imputabilă magistraţilor care au instrumentat cazul respectiv.

Astfel, în termen de două luni de la rămânerea definitivă a hotărârii prin care se constată eroarea judiciară, Ministerul Finanţelor Publice va sesiza Inspecţia Judiciară pentru a verifica dacă eroarea a fost cauzată de judecător sau procuror ca urmare a exercitării funcţiei cu rea-credinţă sau gravă neglijenţă.

Statul, prin Ministerul Finanţelor Publice, va exercita acţiunea în regres împotriva judecătorului sau procurorului dacă, în urma raportului consultativ al Inspecţiei Judiciare şi al propriei evaluări, apreciază că eroarea judiciară a fost cauzată ca urmare a exercitării de judecător sau procuror a funcţiei cu rea-credinţă sau gravă neglijenţă.

Dacă se apreciază că este vorba de o eroare judiciară, statul va sesiza secţia civilă de la Curtea de Apel în a cărei rază de competenţă domiciliază judecătorul sau procurorul vizat de posibila eroare judiciară. În cazul în care judecătorul sau procurorul împotriva căruia se exercită acţiunea în regres îşi exercită atribuţiile în cadrul acestei curţi sau la parchetul de pe lângă aceasta, acţiunea în regres va fi soluţionată de o curte de apel învecinată.

Hotărârea pronunţată de Curtea de Apel poate fi atacată de partea nemulţumită cu recurs la Înalta Curtea de Casaţie şi Justiţie, a cărei hotărâre este definitivă.

Legea nouă mai prevede şi obligaţia magistraţilor de a încheia asigurări de răspundere profesională, astfel încât aceste sume să fie achitate în totalitate sau în parte de o societate de asigurare.

Conform modificărilor adoptate în urma reexaminării, articolul care se referă la răspunderea magistraților pentru erorile judiciare, are următorul cuprins:

„Art. 96. – (1) Statul răspunde patrimonial pentru prejudiciile cauzate prin erorile judiciare.

(2) Răspunderea statului este stabilită în condiţiile legii şi nu înlătură răspunderea judecătorilor şi procurorilor care, chiar dacă nu mai sunt in funcţie, şi-au exercitat funcţia cu rea-credinţă sau gravă neglijenţă, conform definiţiei acestora de la art. 99^1.

(3) Există eroare judiciară atunci când, în cadrul procedurilor judiciare:

a) s-au încălcat norme de drept material şi procesual, fapt ce a condus la încălcarea drepturilor fundamentale absolute ale persoanei;

b) prin încălcarea în mod vădit, incontestabil a normelor de drept material sau procesual, s-a soluţionat o situaţie litigioasă contrar realităţii faptice sau juridice ori s-a produs neregularitate în modul de desfăşurare a procedurilor judiciare, iar aceasta nu a fost remediată în căile de atac sau în procedurile prevăzute de lege, producând în acest mod o vătămare gravă a drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale persoanei.

(4) Dispoziţiile alin. (3) se completează în materie penală cu cele stabilite de Codul de procedură penală, iar în materie civilă cu cele stabilite de Codul civil şi Codul de procedură civilă.

(5) Pentru repararea prejudiciului, persoana vătămată se poate îndrepta cu acţiune numai împotriva statului, reprezentat prin Ministerul Finanţelor Publice. Competenţa soluţionării acţiunii civile revine tribunalului în a cărui circumscripţie domiciliază reclamantul.

(6) Plata de către stat a sumelor datorate cu titlu de despăgubire se efectuează în termen de maximum un an de la data comunicării hotărârii judecătoreşti definitive.

(7) În termen de 2 luni de la comunicarea hotărârii definitive pronunţate în acţiunea prevăzută de alin. (6), Ministerul Finanţelor Publice va sesiza Inspecţia Judiciară pentru a verifica dacă eroarea judiciara a fost cauzată de judecător sau procuror ca urmare a exercitării funcţiei cu rea credinţă sau gravă neglijenţă, potrivit procedurii prevăzute de art. 74^1 din Legea 317/2004, republicată, cu modificările ulterioare.

(8) Statul, prin Ministerul Finanţelor Publice, va exercita acţiunea în regres împotriva judecătorului sau procurorului dacă, în urma raportului consultativ al Inspecţiei Judiciare prevăzut la alin. (7) și a propriei evaluări, apreciază că eroarea judiciară a fost cauzată ca urmare a exercitării de judecător sau procuror a funcţiei cu rea credinţă sau gravă neglijenţă. Termenul de exercitare a acţiunii în regres este de 6 luni de la data comunicării raportului Inspecţiei Judiciare.

(9) Competenţa de soluţionare a acţiunii în regres revine, în primă instantă, secţiei civile a curţii de apel de la domiciliul pârâtului. În cazul în care judecătorul sau procurorul împotriva căruia se exercită acţiunea în regres îşi exercită atribuţiile în cadrul acestei curţi sau la parchetul de pe lângă aceasta, acţiunea în regres va fi soluţionată de o curte de apel învecinată, la alegerea reclamantului.

(10) Împotriva hotărârii pronunţate potrivit alin. (9) se poate exercita calea de atac arecursului la secţia corespunzatoare a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

(11) Consiliul Superior al Magistraturii va stabili, în termen de 6 luni de la intrarea în vigoare a prezentei legi, condiţii, termene şi proceduri pentru asigurarea profesională obligatorie a judecătorilor şi procurorilor. Asigurarea va fi acoperită integral de către judecător sau procuror, iar lipsa acesteia nu poate să întârzie, să diminueze sau să înlăture răspunderea civilă a judecătorului sau procurorului pentru eroarea judiciară cauzată de exercitarea funcţiei cu rea-credinţă sau gravă neglijenţă.”

Daca sunteti victima unei erori judiciare va rugam sa ne scrieti la secretariat@urbansiasociatii.ro




Reclamati abuzurile la adresa office@asistentapentruconsumatori.ro sau la adresa: iulian.urban@gmail.com

Redirectioneaza 2% pentru Asociatia www.asistentapentruconsumatori.ro


Lasa un comentariu

Nume: (Obligatoriu)

eMail: (Obligatoriu)

Site:

Comentariu: